TORTRIX VIRIDANA

TORTRIX VIRIDANA

Planta afectata: stejar (carpen, ulm, mesteacan), pomi fructiferi. Compozitia feromonului: acetat de Z11-tetradecen-1-il (atractant sexual). Denumirea produsului: ATRAVIR

Prezentarea speciei.

Fluturele are anvergura de 18 – 25 mm. Aripile anterioare de culoare verde deschis uniforma, mai mari ca cele posterioare care sunt cenusii.

Ouale, mici, galbene – portocalii sunt depuse de regula câte doua pe ramurile subtiri la baza petiolului, a mugurilor, in partea superioara a coroanei. Primavara, la inceputul lunii aprilie, apar larvele mici, negricioase, care ataca mugurii, iar mai târziu frunzele tinere, legându-le cu fire matasoase. Ajunse la completa dezvoltare (18 mm lungime), in iunie se impupeaza in frunze rasucite, iar dupa 2 – 3 saptamâni, la sfârsit de iunie, incepe zborul adultilor, pe deasupra coroanelor. Atacul larvelor reduce cresterile, predispunând copacii (pomii) la atacul altor daunatori.

Tehnologia folosirii feromonului.

Momelile feromonale se plaseaza in centrul unor panouri verticale cu adeziv, fixate pe arbori. In pomicultura momelile se amplaseaza in capcane standard. Numarul capturilor permite o prognoza asupra populatiei din anul viitor.

 

Institutul de Chimie "Raluca Ripan"